Peste orasul adormit se asternea linistea noptii. Rand pe rand, luminile caselor se stingeau. In capatul strazii pustii de-acum, licarea slab o lumanare la fereastra de sus a mansardei. Inauntru, o fetita mica, plapanda, cu bucle aurii si ochi albastri isi strangea in brate papusa cu hainute ponosite.
– ” Oare cat va mai palpai lumanarea mea? Mi-e asa de frica de intuneric… si mami nu mai vine odata!”
Nu apuca sa rosteasca bine aceste vorbe ca o adiere de vant stinse flacara candelei de la geam. Se facu atat de liniste, ca nu se mai auzeau decat bataile rapide ale inimii puiului de om. Incet, fetita se apropie de fereastra. Stralucirea stelelor si lumina calda a lunii pline ii dadeau curaj. Privi spre cer si i se paru ca vede o raza de argint coborand spre ea. Pasi cu teama in spate. Raza intra pe fereastra, scaldand camaruta intr-o blanda lumina. O voce prietenoasa ii spuse:
– ” Draga mea, nu te teme! Sunt aici pentru ca ai nevoie de mine.”
– ” Dar cine esti?”, intreba puiul de om in soapta.
– ” Sunt Zana Viselor si aduc tuturor celor ce au nevoie de mine un somn linistit si fericit.”
– ” Zana, dar nu poti sa o aduci pe mami? Imbratisarea ei este tot ce imi doresc.”
Raza de argint se apropie de fata, o cuprinse intr-o suava imbratisare si o purta cu grija catre patutul ei. Fata simti pe frunte o mangaiere ca de catifea si pleoapele-i devenira grele ca de plumb. Cazu intr-un somn lin, asemei unui fulg plutind prin vazduh. Un vartej de stele colorate o purta prin aer intr-un ritm de vals. Intinse mana si prinse o stea alba ca neaua. Si atunci, minunea se intampla: deschise pumnul si in locul stelei se afla mana mamei sale. Intr-o clipire se arunca in bratele ei, dornica sa absoarba toata iubirea pe care o simtea in jur. Deschise ochii si vazu doi ochi blanzi care o priveau.
– ” Dormi, draga mea”, spuse mama zambind.
– ” Mami, dar unde e Zana?”
– “Ai visat, iubito!”, raspunse mama.
Fata adormi cu un suras pe chip. Ea stia de-acum ca nu va mai fi singura… ” Multumesc, Zana!”, sopti micul pui de om…
Follow