N-am mai scris… poate din lipsa de timp, poate din relaxarea vestii aflate… Ei bine, n-a fost ultimul episod… “Mami, eu vreau sa cresc doar cu anii!”, imi sopteste micutul meu care maine implineste 5 ani, dupa ce ii povestesc depre tratamentul pe care va trebui sa il urmeze.
Cum sa inteleaga el, asa micut si bland, ca de-acum inainte trebuie sa faca zilnic cate o injectie pentru urmatorii 10-15 ani? Si pe buna dreptate… s-a obisnuit sa vada lumea de acolo, de jos si nu e greu… se descurca cu orice ar avea de facut? La ce ii mai trebuie sa fie cat tati? Nu vede nici un avantaj, ba mai mult, trebuie sa il si doara ca sa ajunga acolo.
Si sa va povestesc cum am ajuns aici, ca doar iesisera bine analizele…
Dupa episodul din iunie, ne-am linistit si am zis gata, pauza de branule, spitale, etc. Apoi, in septembrie, am refacut analizele de boala celiac si fibroza chistica, cu rezultate bune, bineinteles. Am zis, asta e! O sa creasca. Am crescut numarul de ore de inot la 2/saptamana. Apoi, cu toata increderea din lume am mers in noiembrie la control… acolo a reinceput povestea noastra.
Micutul a luat doar 1 cm in 5 luni… nu mai creste cu viteza de 4.5 cm/an ci maxim 3! Deficitul statural nu mai e 2.12 ci 2.35! Concluzia? Gata, trebuie sa incepem tratamentul! Dar credeti ca e asa usor? Noooo, caci casa de asigurari nu accepta analizele din iunie, caci are o proba pozitiva… una, din 12 recoltari, sensibila la stress (l-au tinut 6 oameni sa ii puna branula), care a iesit 10.2 si ar fi trebuit 9.99 ca sa ii accepte dosarul!
Of… si trebuie sa repetam analiza, iar internare, apoi sa facem RMN (cu sedare, ca nu se poate altfel) si apoi sa speram ca ne aproba repede dosarul pentru ca sa nu mai pierdem cm valorosi…
Impactul asupra noastra, a tuturor? Momentan urias!
Puiul de om nu mai vrea sa creasca mare, decat “cu anii”. Incet, incet, a invatat sa citeasca pe litere deja, pune masa, face de mancare (ultima realizare: placinta de dovleac la care mami a ajutat doar cu cititul retetei si aprinsul cuptorului), se catara pe unde apuca, dar ajunge tot mai sus la intrerupatoare… De ce ii trebuie lui cm? Cine sunt acesti cm care se obtin asa greu?
Pentru noi au inceput calculele logistice: cine o sa ii faca injectia seara daca ne vine ideea nastrusnica sa iesim si noi singurei, asa ca un cuplu, o seara? (nu mai vorbesc de un week-end intreg!); ce facem daca se ia curentul si noi nu suntem acasa? (aici am ajuns la discutii de generatoare, UPS-uri…); cum o sa plece el in tabara cu colegii? Of, greu…
Incepem un drum lung si fara GPS (cel putin la inceput, pana ne facem noi “hartile”). O parte din mine se bucura ca macar facem ceva, alta plange pentru micul pui de om…
Cu drag,
r.
Follow