A fost odata ca niciodata o zana, Zana florilor. Era foarte muncitoare aceasta zana, se ocupa de cresterea florilor, de ingrijirea lor si de a le invata sa se descurce singure.
Intr-o zi, ea vazu o intamplare tare ciudata:
Un baietel se certa cu tatal lui. Familia copilului pleca in vacanta, dar el nu voia nici macar sa se gandeasca.
Asta ii amintea zanei de o intamplare din copilaria ei:
Statea in camera ei, suparata ca parintii nu o lasau sa viziteze florile padurii fara ei, deoarece erau animale foarte periculoase. Dar ea nu voia sa se lase asa, pur si simplu. Avea de gand sa se furiseze afara din camera si sa plece in padure, fara parinti ei, singura. Asa ca lua cu ea o sticla cu apa si porni la drum. Plimbandu-se prin padure, auzi un zgomot ciudat. Zari un pic mai departe o haita de lupi, iar ea era cat o musca pe langa ei. Zbura cat putu de repede pana acasa, iar cand o vazura parintii, isi asuma faptul ca a plecat fara ei si ca a facut o greseala.
Ea chiar nu voia sa i se intample si acelui copil ceva asemanator. Riscand mai mult decat atunci cand merse in padure, se duse la urechea copilului si sopti de parca ar fi fost mintea lui:
– Dute cu parintii tai… Nu te furisa pentru a scapa… Asculta de sfaturile lor…
Copilul, crezand ca e totul in minea lui, asculta de zana si se duse la parintii lui ca sa se pregateasca de plecare.
Si astfel, micuta zana reusii sa il convinga pe copil sa mearga cu parintii sai.
Andrei Sorin Pirojoc
Follow