Ne-au cam ramas pantalonasii scurti… ne bucuram, sau…?

Zilele trec una dupa alta, si incet-incet, creste si puiul nostru… Mai deunazi am observat ca pantalonasii de la pijama sunt cam scurti… si parca si cei de trening, si jeansii…

Pentru unii parinti poate fi un motiv de ingrijorare caci e semn de cheltuieli; nu si pentru noi, care strangem de ceva vreme hainute de la fratiorul mai mare (am ajuns déjà la 4 saci mari, desi le selectam numai pe cele aproape nepurtate, insa Vlad poarta cam aceeasi masura de 2 aniL); pentru alti parinti poate fi motiv de bucurie, caci “creste baiatul mare”. Ei bine, eu nu stiu daca sa ma bucur sau nu. L-am masurat, intr-adevar a crescut aproape 2 cm in 4 luni, nesperat de mult pentru evolutia lui in ultimul an si jumatate. Sa ma bucur? Mi-e teama, caci inca e mult sub medie (de-abia a ajuns la o inaltime normala pentru 3 ani)… si parca vad ca iar ajungem saptamana viitoare la control si o sa ne mai intarzie cu tratamentul, caci nu a ajuns la pragul de -2.5 DS (deficit statural). Ma bucur insa pentru el, pentru ca poate simti si el ca e “mai mare” daca ne trebuie hainute mai mari…

Of… mai e putin… o saptamana pana la control… am asa niste emotii… Parca numar zilele si parca vreau sa treaca timpul mai greu; astept cu nerabdare dar si cu teama…

Si in tot acest timp zilele trec asa de natural pentru micutul nostru: clipe de veselie, micile realizari de la gradi, momente de joaca/cearta cu fratiorul mai mare, pregatirea serbarii de Ziua Mamei, bucuria “primei prietene” din grupa de la gradinita, demonstratiile de aikido… Nimic nu lasa sa se vada ca ar fi diferit de copiii de varsta lui… poate doar intrerupatorul de la lumina, care e un pic cam sus.

 

Revin cu vesti dupa control!

 

Cu drag,

r.

  2 comments for “Ne-au cam ramas pantalonasii scurti… ne bucuram, sau…?

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *